Cum să te implici mai mult?
Ce înseamnă, de fapt, implicare?
Contribuţia pe care o oferă fiecare Editor Virtual şi membru al Editurii Virtuale la dezvoltarea proiectului colectiv în care s-a implicat pentru ca fiecare Grup în parte să poată lua o decizie în cunoştinţă de cauză este esenţială.
In plus, fiecare acţiune pe care o intreprindeţi se contorizează, urmând ca această activitate să fie evaluată şi luată în consideraţie la următorul nivel de
dezvoltare a sistemului, când ponderea votului final va contine si nivelul acestei contribuţii.
Implicarea in dezvoltarea sistemului nu este obligatorie şi lipsa acesteia nu vă afectează în nici un fel drepturile pe care le obţineţi prin înscrierea în sistem.
Ce şi unde?
Pentru a putea contribui eficient, vă punem la dispoziţie cateva exemple de participare:
Propuneţi cărţi pe care le doriţi publicate în limba română sau cărţi deja traduse şi pe care le consideraţi esenţiale pentru domeniul preferat. Introduceţi cât mai multe informaţii despre aceste titluri pentru a putea evita editarea multiplă.
Propunerile voastre reprezintă o sursă împortantă pentru Planurile Virtuale de Editare (PEV) ale fiecărui Grup de Editori. Dacă sunteţi Editor Virtual, beneficiaţi de dreptul de a propune titluri noi pentru publicare. Dorinţa voastră ca aceste titluri să apară în limba română trebuie să se regăsească şi în ajutorul pe care îl oferiţi comunităţii să le ia în consideraţie. Motivaţi-vă propunerea şi susţineţi-o prin numeroasele mijloace pe care le oferă website-ul.
1. Biblioteca Virtuală
Primul lucru util pe care puteţi să îl faceţi este să introduceţi titluri în bibliotecă. Pentru acest lucru folosiţi instrumentul Biblioteca Virtuală, secţiunea Adăugare carte nouă.
Această acţiune este disponibilă pentru toţi utilizatorii.
Dacă sunteţi membru al unui Grup de Editori, iar titlul propus este în folosul acestui grup, atunci alegeţi pentru publicare categoria Propuneri Private. Astfel, vă asiguraţi că acel titlu va putea fi vizualizat numai de către membrii comunităţii din care faceţi parte.
Important! Înainte de a adăuga o carte, faceţi o căutare după titlul respectiv pentru a evita dublarea intrărilor.
2. Articolul
Pentru fiecare carte adăugată scrieţi un articol de prezentare folosind modelul de scriere al unui articol şi publicaţi-l în categoria specifică astfel:
- pentru titlurile şi recomandarile de lectură generale publicaţi articolul în Domeniul de Editare aferent. Aceste articole vor putea fi accesate de către
orice vizitator, inregistrat sau nu, care accesează website-ul şi vor constitui o dovadă a importanţei pe care o acordaţi hobby-ului personal. Articolele vor putea fi comentate şi de către Membrii Editurii Virtuale;
- pentru titlurile noi recomandate spre publicare Grupului de Editori din care faceţi parte, publicaţi acest articol în categoria specifică aflată în
interiorul spaţiului de lucru al grupului. Astfel, vă protejaţi propunerea de vizionări externe şi creşteţi şansele ca acel titlu să poată fi editat de către
grupul din care faceţi parte. În plus, ele vor putea fi comentate numai de către membrii grupului.
Pe măsură ce titlurile recomandate intră în procesul de editare, articolele vor deveni publice. În situaţia în care un titlu propus de dumneavoastră nu este ales pentru dezbatere în maxim 6 luni de la inregistrare, puteţi alege să declaraţi articolul ca fiind public şi să îl redirectaţi către Domeniul de Editare public specific.
3. Forumul
Un alt instrument cu ajutorul căruia vă puteţi implica în dezvoltarea comunităţii din care faceţi parte este Forumul. Forumul conţine grupuri private
anexate Grupurilor de Editori Virtuali precum şi Forumuri publice, unde sunt deschise discuţii generale.
Important! Pentru ca activitatea voastră să fie utilă comunităţii, ea trebuie să se focalizeze pe categoriile propriului grup.
Pentru a promova un titlu general care vi se pare important pentru Hobby-ul personal sau pentru a putea atrage noi susţinători şi membri în propriul grup, este important să nu neglijaţi mesajele publice ale Membrilor Editurii Virtuale şi nici subiectele deschise de către aceştia.
Pentru a susţine un titlu propus spre selecţie, puteţi deschide un forum în categoria „Propuneri de titluri noi”, în care să iniţiaţi o discuţie pe marginea acelui titlu. Orice înformaţie suplimentară pe care o furnizaţi este importantă.
Sfaturi: promovaţi-vă propunerile prin ataşarea titlurilor la semnătură, cu trimitere la forumul sau articolul titlului respectiv; iniţiaţi poll-uri în
cadrul forumului specific; participaţi la discuţiile de pe forumurile deschise de ceilalţi membri pentru propunerile lor pentru a le oferi un motiv ca să vă viziteze propriul forum cu propuneri.
Important! Inainte de a iniţia un forum, căutaţi să vedeţi dacă nu există deja unul deschis pentru titlul respectiv. Orice forum dublu va fi închis, tinând cont de data publicării acestuia.
4. Poll-uri
Puteţi deschide în orice moment liste de vot în Sistemul general de votare. Testaţi popularitatea unui titlu, verificaţi părerile celorlalţi membri vizavi de subgenul preferat sau orice alt lucru care poate duce la dezvoltarea Grupului de Editori din care faceţi parte.
Pentru eficienţa demersului, apreciem că durata minimă alocată pentru aceste activitati ar trebui să fie de 30-45 de ore pentru o perioada de 6 luni (10-15 minute pe zi).






